
A doua zi a competiției a fost plină de evenimente. Abia a început ziua dar ne-am și creat deja o mulțime de amintiri și am trecut prin mii de emoții.
Dimineața am călătorit cu autobuzul spre aeroportul Clinceni. În timpul călătoriei am parcurs și am admirat campusul UPB. Cele văzute ne-au stârnit interesul pentru această universitate.
Când am ajuns la aeroport, am fost uimiți de cerul colorat de parașutiști aflați la antrenament. Am văzut o mulțime de avioane mai mici și am putut admira detaliile și designul lor. După minutele de acomodare, ne-am așezat la o masă și am avut o oră la dispoziție să lucrăm la minisatelitul nostru, să pliem parașuta, apoi am predat-o organizatorilor.
După ce avionul a decolat, am urmărit mișcarea acestuia cu antena și binoclul. Din datele obținute am dedus momentul când unitatea noastră a atins pământul, dar nu am reușit să-l urmărim vizual. Am crezut că nu vom găsi niciodată unitatea! Momentul cel mai important al acestei competiții a fost, când am văzut unitatea noastră în grupul de CanSat, în stare perfectă. MInisatelitul a aterizat cu partea inferioară, așa cum am planificat, și este în stare perfectă. Sforile parașutei au fost puțin încurcate, dar credem că s-a deschis ușor și foarte rapid. Carcasa, parașuta și senzorii sunt în stare perfectă, așa că au funcționat exact așa cum am planificat.
Ziua de astăzi încă nu s-a terminat, mâine vom prezenta datele noastre și tot ce am învățat prin acest proiect.